UNIVERSITATEA CRESTINA "DIMITRIE CANTEMIR"
A ACORDAT TITLUL DE DOCTOR HONORIS CAUSA
EXCELENTEI SALE DOMNUL BORIS TADICI
PRESEDINTELE REPUBLICII SERBIA

VINERI, 27 MARTIE 2009, la sedinta solemna din
Aula Magna a Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir" a
avut loc ceremonia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa Excelentei
Sale, dl. Boris Tadic, Presedintele Republicii Serbia, aflat în
vizita în România.
Ceremonia a fost deschisa de prof. univ. dr. Momcilo Luburici, presedintele
Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir", care a dat
citire Hotarârii Senatului Universitatii prin care se acorda Excelentei
Sale, domnul Boris Tadic, Presedintele Republicii Serbia, titlul de
Doctor Honoris al Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir".
S-a rostit Laudatio, iar doamna prof. univ. dr. Corina Dumitrescu,
Rector al Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir",
a dat citire în limba latina diplomei de Doctor Honoris Causa.
În discursul sau de multumire, adresat Senatului Universitatii Crestine
"Dimitrie Cantemir", Presedintele Boris Tadic a apreciat
conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al Universitatii Crestine
"Dimitrie Cantemir" ca un extraordinar gest de prietenie fata
de Excelenta Sa lumea academica, fata de tara prietena - Serbia.
Aratând ca prietenia dintre România si Serbia are o istorie îndelungata,
Presedintele Boris Tadic s-a referit în continuare la legaturile culturale,
stiintifice si academice dintre cele doua tari.
Presedintele Boris Tadic si-a încheiat cuvântarea subliniind necesitatea
intensificarii colaborarii dintre universitatile noastre si mediul academic.
UNIVERSITATEA CRESTINA "DIMITRIE CANTEMIR"
A ACORDAT TITLUL DE DOCTOR HONORIS CAUSA
EXCELENTEI SALE DOMNUL VÁCLAV KLAUS
PRESEDINTELE REPUBLICII CEHE

JOI,
11 NOIEMBRIE 2008, la sedinta solemna din Aula Magna a Universitatii
Crestine "Dimitrie Cantemir" a avut loc ceremonia conferirii
titlului de Doctor Honoris Causa Excelentei Sale, dl. Václav Klaus,
Presedintele Republicii Cehe, aflat în vizita în România.
Ceremonia
a fost deschisa de prof. univ. dr. Momcilo Luburici, presedintele Universitatii
Crestine "Dimitrie Cantemir", care a dat citire Hotarârii
Senatului Universitatii prin care se acorda Excelentei Sale, domnul
Václav Klaus, Presedintele Republicii Cehe, titlul de Doctor Honoris
al Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir".
S-a
rostit Laudatio, iar doamna prof. univ. dr. Corina Dumitrescu, Rector
al Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir", a dat citire
în limba latina diplomei de Doctor Honoris Causa.
În
discursul sau de multumire, adresat Senatului Universitatii Crestine
"Dimitrie Cantemir", Presedintele Václav Klaus a apreciat
desemnarea Excelentei Sale ca Doctor Honoris al Universitatii Crestine
"Dimitrie Cantemir" ca un gest extraordinar de prietenie fata
de Excelenta Sa, lumea academica, fata de tara prietena - Cehia.
Adresându-se
numeroasei asistente, compusa din reprezentanti ai corpului diplomatic,
oameni de cultura, politicieni, cadre didactice universitare, studenti
si masteranzi, Excelenta Sa a facut o serie de aprecieri valoroase privind
situatia economica actuala, indicând solutii viabile si aratând rolul
tarii sale, care de la 1 ianuarie 2009 va prelua Presedintia Uniunii
Europene.
De
asemenea s-a referit si la problema încalzirii globale.
Ideile
si solutiile preconizate de domnul Václav Klaus Presedintele Cehiei
sunt continute într-o carte recent aparuta si care va fi lansata de
Excelenta Sa la Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir"
cu ocazia unei alte vizite în România.
COMISARUL EUROPEAN PENTRU EDUCATIE,
ÎNVATAMÂNT, CULTURA SI TINERET, DOMNUL JÁN FIGEL'
DOCTOR HONORIS CAUSA
AL UNIVERSITATII CRESTINE "DIMITRIE CANTEMIR"

Vineri, 14 martie 2008, în Aula Magna a Universitatii
Crestine "Dimitrie Cantemir" a avut loc ceremonia conferirii
titlului de Doctor Honoris Causa Comisarului European pentru Educatie,
Învatamânt, Cultura si Tineret, Domnul Ján Figel'.
Ceremonia a fost deschisa de prof. univ. dr. Momcilo Luburici, presedintele
Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir", care a dat citire
Hotarârii Senatului Universitatii prin care i s-a acordat titlul de
Doctor Honoris Causa al Universitatii, Comisarului European pentru Educatie,
Învatamânt, Cultura si Tineret, dl. Ján Figel' si a adresat cuvântul
de bun venit oaspetilor, reprezentantilor ambasadelor, profesorilor,
studentilor si masteranzilor universitatii.
S-a rostit Laudatio, iar Rectorul Universitatii Crestine "Dimitrie
Cantemir, prof. univ. dr. Corina Dumitrescu a prezentat în limba latina
diploma de Doctor Honoris Causa.
În discursul sau de multumire, adresat Senatului Universitatii Crestine
"Dimitrie Cantemir", Comisarul Figel' a subliniat ca educatia
si învatamântul sunt cruciale pentru viitorul Uniunii Europene; iar
comunicarea, creativitatea, toleranta, corectitudinea si spiritul de
echipa, sunt factori ai maturitatii civice pe care nu oboseste sa-i
promoveze în portofoliul Domniei Sale.
Pe parcursul vizitei sale la Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir",
comisarul european, domnul Ján Figel' a participat la o dezbatere pe
problemele actuale ale învatamântului din România si la o întrevedere
împreuna cu rectori, reprezentanti ai sindicatelor din învatamânt, ai
organizatiilor de parinti, ai organizatiilor studentesti, profesori
si studenti.
UNIVERSITATEA CRESTINA "DIMITRIE CANTEMIR"
A ACORDAT TITLUL DE DOCTOR HONORIS CAUSA
EXCELENTEI SALE, DL. ABDULLAH GÜL, PRESEDINTELE REPUBLICII TURCIA,
AFLAT IN VIZITA OFICIALA IN ROMANIA.

Excelenta Sa, dl ABDULLAH GÜL, Presedintele Republicii
Turcia, aflat în vizita oficiala în România luni, 3 martie, a primit
titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea Crestina "Dimitrie
Cantemir". Ceremonia de înmânare a titlului a avut loc in Aula
Magna a universitatii, unde au participat oficialitati ale Republicii
Turcia, personalitati ale diplomatiei, ale vietii culturale românesti,
politicieni, cadre didactice ale universitatii, studenti si masteranzi.
Festivitatea a fost deschisa de prof. univ. dr. Momcilo Luburici, presedintele
Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir", care a adresat
un cuvânt de bun venit Presedintelui Abdullah Gül, precum si celorlalti
oaspeti.
S-a rostit Laudatio, iar rectorul Universitatii Crestine "Dimitrie
Cantemir", prof. univ. dr. Corina Dumitrescu a dat citire în limba
latina diplomei de Doctor Honoris Causa înmânata Excelentei Sale, dl.
Abdullah Gül, Presedintele Republicii Turcia.
În discursul sau de multumire, adresat Senatului Universitatii Crestine
"Dimitrie Cantemir", Presedintele Gül a subliniat importanta
pe care o au, în viziunea Domniei Sale bunele relatii dintre Turcia
si România, în toate domeniile de activitate, având în vedere ca împartatim
o istorie, zona geografica si culturala comuna, plus interesele si obiectivele
care ne leaga, în ultimii patru ani, ca aliati, sub umbrela NATO: "Am
convingerea ca fiecare pas pe care îl facem catre viitor, într-un cadru
de solidaritate si colaborare, va contribui nu numai la interesul reciproc
al Turciei si României, dar în acelasi timp si la stabilitatea si pacea
zonei ale carei componente suntem."
Cu aceasta ocazie a fost lansata si expozitia fotografica intitulata
"Sa traim împreuna sub cerul liber" realizata cu sprijinul
Directiei Generale a Arhivelor Statului de la Ankara.
Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir", institutie de
învatamânt superior la baza careia sta o traditie de aproape doua decenii
si care prin prestigiul sau academic a devenit renumita în comunitatea
universitara interna si internationala, a cunoscut un moment memorabil,
exceptional prin semnificatiile sale, omagiind un Om, o personalitate,
o tara, o cultura, principii si valori autentice si durabile, prin acordarea
titlului de Doctor Honoris Causa unei personalitati politice si academice
de nivelul Dlui. Abdullah Gül, Presedintele Republicii Turcia.
PRESEDINTELE KAZAHSTANULUI NURSULTAN ABISHULY NAZARBAYEV
DOCTOR HONORIS CAUSA AL UNIVERSITATII CRESTINE DIMITRIE CANTEMIR

Universitatea Crestina "Dimirie Cantemir" din
Bucuresti, institutie de învatamânt superior, care, prin prestigiul
sau academic a devenit cunoscuta si recunoscuta în comunitatea universitara
interna si internationala a conferit în aceasta saptamâna titlul de
Doctor Honoris Causa Presedintelui Kazahstanului Nursultan Äbishuly
Nazarbayev aflat într-o vizita oficiala în România. Sedinta solemna
a decernarii titlului a avut loc în Aula Magna a universitatii în prezenta
a numeroase personalitat ale diplomatiei, profesori, studenti si masteranzi.
Ceremonia a fost deschisa de prof. univ. dr. Momcilo Luburici, presedintele
Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir", care a urat bun
venit domnului Nazarbayev, precum si celorlalti oaspeti. Diploma de
Doctor Honoris Causa a fost înmânata de prof. univ. dr. Corina Dumitrescu
rectorul Universitatii.
O tema importanta abordata de Presedintele Kazahstanului în alocutiunea
sa a vizat în principal importanta dezvoltarii relatiilor dintre Republica
Kazahstan si România atât în domeniul economic cât si cel cultural.
În acest context, Domnul Nursultan Äbishuly Nazarbayev a subliniat necesitatea
unei colaborari dintre universitatile din Kazahstan si Universitatea
Crestina "Dimitrie Cantemir". Schimbul de cadre didactice
si de studenti, a reprezentat un alt punct important în discursul sefului
statului Kazahstan. Nu în ultimul rând presedintele Republicii Kazahstan
a multumit Universitatii "Dimitrie Cantemir" pentru înalta
distinctie acordata exprimându-si totodata aprecierea pentru interesul
pe care România îl acorda tarii sale.
Autor a numeroase carti si publicatii de specialitate Nursultan Äbishuly
Nazarbayev a lansat în prezenta tuturor invitatilor prezenti la eveniment
o carte apropiata sufletului sau "În inima EURASIEI". Publicatia
tradusa în limba româna reflecta o reala preocupare a presedintelui
Republicii Kazahstan atât pentru contemporani cât si pentru generatiile
viitoare.
UNIVERSITATEA CRESTINA "DIMITRIE CANTEMIR"
A ACORDAT TITLUL DE DOCTOR HONORIS CAUSA DOAMNEI FLORENCE BENOÎT-ROHMER,
PRESEDINTE AL UNIVERSITATII ROBERT SCHUMAN DIN STRASBOURG

La sedinta solemna din Aula Magna a Universitatii Crestine
"Dimitrie Cantemir" a avut loc ceremonia conferirii titlului
de Doctor Honoris Causa doamnei prof. univ. dr. FLORENCE BENOÎT-ROHMER,
Presedinte a Universitatii Robert Schuman din Strasbourg Franta, la
propunerea Facultatii de Stiinte Juridice si Administrative din cadrul
Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir", cu acordul Senatului
universitatii.
Ceremonia a fost deschisa de prof. univ. dr. Momcilo Luburici, presedintele
Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir", care a adresat
un cuvânt de bun venit doamnei Presedinte Florence Benoît-Rohmer, precum
si celorlalti oaspeti, personalitati culturale si politice autohtone,
reprezentanti ai ambasadelor, profesorilor si studentilor universitatii.
Dna prof. univ. dr. Corina Dumitrescu a dat citire în limba latina diplomei
de Doctor Honoris Causa înmânata cu aceasta deosebita ocazie doamnei
prof. univ. dr. Florence Benoît-Rohmer, Presedinte a Universitatii Robert
Schuman din Strasbourg Franta.
Pentru activitatea sa exceptionala în domeniul învatamântului juridic
si al cercetarii si promovarii drepturilor omului, doamnei prof. univ.
dr. Florence Benoît-Rohmer i-au fost conferite si înalte distinctii
ale Tepublicii Franceze, cum ar fi Les Palmes academiques cu grad de
cavaler si Legiunii de onoare.
Activitatea sa, depusa în slujba omului, a drepturilor sale, o prezinta
ca un iubitor al oamenilor si deci, un propovaduitor al valorilor europene,
al valorilor crestine
Unanim recunoscuta ca înalt specialist în domeniul drepturilor omului,
coordoneaza revista "L'Europe des libertes" si a site-ului
de internet cu acelasi nume.
Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir" institutie de învatamânt
superior la baza careia sta o traditie de aproape doua decenii si care
prin prestigiul sau academic a devenit cunoscuta si recunoscuta în comunitatea
universitara interna si internationala este mândra sa confere titlul
de Doctor Honoris Causa doamnei presedinte Florence Benoît-Rohmer, a
carei eruditie si vasta creatie stiintifica se bazeaza pe o solida si
temeinica pregatire stiintifica si universitara în domenii vaste. Doamna
Florence Benoît-Rohmer a îndeplinit si îndeplineste înalte functii în
ierarhia academica: între 2000-2003 este Decan a Facultatii de Drept,
iar din 2005 pâna în prezent ocupa functia de Presedinte a Universitatii
Franceze Robert Schuman din Strasbourg.
UNIVERSITATEA CRESTINA "DIMITRIE CANTEMIR"
A ACORDAT TITLUL DE
DOCTOR HONORIS CAUSA MAJESTATII SALE REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI

La sedinta solemna din cadrul Aulei Magna a Universitatii
Crestine "Dimitrie Cantemir" au participat membrii Familiei
Regale, reprezentanti ai Casei Regale, personalitati culturale, personalitati
politice autohtone si reprezentanti ai ambasadelor unor tari precum
Germania, Austria, Franta, Serbia, Bulgaria in Romania. Ceremonia a
fost deschisa de Prof.univ.dr. Momcilo Luburici, Rectorul Universitatii
Crestine "Dimitrie Cantemir", care a dat citire diplomei in
limba latina inmanate Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei care
in cuvantarea sa a subliniat: "Universitatea Dimitrie Cantemir
se poate mandri deja cu peste 15.000 de licentiati - avocati, procurori,
cercetatori, manageri, istorici si alte profesii. Pentru o universitate
tanara, reusita lor este o reala performanta. Iar pentru tara noastra,
fondarea si evolutia Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir"
este una dintre dovezile cele mai graitoare ale importantei initiativei
particulare.
Institutia in care ne aflam astazi este poate cel mai evident exemplu
al legaturilor Romaniei cu intregul continent european, cu intreaga
familie a natiunilor europene. Patronul spiritual al scolii, Dimitrie
Cantemir, domnitor al Moldovei, membru al Academiei din Berlin, unul
dintre marii umanisti ai epocii sale, a fost si intre primii carturari
care a scris despre Europa ca despre un model de civilizatie.
Am urmarit indeaproape si cunosc bine eforturile Universitatii Dimitrie
Cantemir pentru a-si descrie drumul, pe viitor. Aceste eforturi sunt
serioase si profunde. Ele au depasit numeroase prejudecati si au invins
de multe ori piedicile puse, iar acum, in 2006, sunteti pe cale sa produceti
o serioasa schimbare in ceea ce priveste modul in care invatamantul
privat este perceput. Daca in deceniul trecut studentii si parintii
lor preferau scolile de stat, considerand invatamantul privat o optiune
secundara, acum lucrurile incep sa se schimbe. Universitatile private,
in Europa, in America si peste tot in lume sunt prima optiune pentru
invatamantul de cea mai buna calitate, iar exemplul pe care Universitatea
Crestina Dimitrie Cantemir il da, aseaza Romania pe acelasi drum.
Rectorul Universitatii Dimitrie Cantemir, impreuna cu corpul profesoral,
au gasit o formula fericita pentru rasplata muncii universitare, care
sa redea demnitate celor care slujesc aici invatamantul superior. Acest
succes se va rasfrange asupra comunitatii locale si va fi un exemplu
pentru intreaga tara.
BARONESA EMMA NICHOLSON, DOCTOR HONORIS CAUSA AL
UNIVERSITATII CRESTINE "DIMITRIE CANTEMIR"
 |
 |
Vineri, 27 ianuarie 2006, Senatul Universitatii
Crestine "Dimitrie Cantemir" i-a acordat Baronesei Emma
Nicholson of Winterbourne, membru al Parlamentului European titlul
de Doctor Honoris Causa pentru sprijinul sustinut acordat Romaniei
in procesul de aderare la Uniunea Europeana, pentru spiritul constructiv
si obiectiv de care a dat dovada in calitatea sa de raportor, precum
si pentru consecventa activitatii depuse in slujba recunoasterii si
respectarii drepturilor omului.
Cu aceasta ocazie, s-a decis si infiintarea Departamentului pentru Drepturile
omului si valorile europene in cadrul Universitatii Crestine "Dimitrie
Cantemir", ce va fi coordonat de Baroneasa Emma Nicholson, si introducerea
in planul de invatamant a unui curs avand tematica amintita.
La ceremonia solemna care s-a desfasurat in Aula Magna a universitatii
au participat cadre didactice, studenti, precum si numerosi reprezentanti
ai Guvernului, Parlamentului, ai organizatiilor guvernamentale si non-guvernamentale
cu profil cultural, stiintific, ai Bisericii.
PREA FERICITUL PARINTE TEOCTIST,
PATRIARHUL ROMÂNIEI,
DOCTOR HONORIS CAUSA AL UNIVERSITATII NOASTRE

Senatul Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir"
a decernat titlul de Doctor Honoris Causa Prea Fericitului Parinte Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Au fost prezenti inalti reprezentanti ai Bisericii, ai Presedintiei,
ai Academiei Române, parlamentari, ministrul Educatiei si Cercetarii,
prof.univ.dr. Ecaterina Andronescu, membrii Senatului universitatii,
corpul profesoral, studentii si alti invitati.
Rectorul, prof.univ.dr. Momcilo Luburici, fondatorul Universitatii Crestine
"Dimitrie Cantemir", dând citire deciziei de acordare a acestui
titlu, a subliniat meritele deosebite ale laureatului in educatia spiritual-crestina
a tineretului român.
Asa cum se arata in Laudatio, patriarhul României impartaseste convingerea
ca unitatea Europei trebuie sa fie mai intâi o unitate spirituala. O
astfel de unitate nu poate fi decât autentica si durabila.
Evanghelia lui Isus Hristos este o baza de neinlocuit pentru unitatea
crestinilor. Într-o lume a tehnologiei si informaticii, Europa isi cauta
astazi resursele spirituale.
Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a multumit Senatului Universitatii
Crestine "Dimitrie Cantemir" pentru onoarea de a fi Doctor
Honoris Causa al acestei institutii de invatamânt superior si a insistat
asupra legaturii indisolubile dintre credinta si educatie in formarea
tineretului.
Legatura indisolubila dintre Biserica noastra crestina si Scoala dateaza
din cele mai vechi timpuri. Pe aceasta linie se inscrie infiintarea
si existenta Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir", universitate
crestina spiritual si laica prin continutul sau instructiv.