APRECIERI
Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir"
este considerata un model pentru invatamântul privat românesc
atat in ceea ce priveste modul de organizare, cât si in ceea priveste
dotarea de care dispune si facilitatile pe care le ofera, motiv pentru
care de la infiintarea ei si pâna astazi numeroase personalitati
ale vietii politice, sociale si culturale din tara si din strainatate
i-au trecut pragul.
In cele ce urmeaza va oferim câteva din insemnarile
de suflet ale celor care ne-au vizitat scrise in Cartea de onoare.
 |
|
Presedintele Kazahstanului a subliniat necesitatea unei colaborari
dintre universitatile din aceasta tara si Universitatea Crestina
"Dimitrie Cantemir".
(Presedintele Republicii Kazahstan, Nursultan
Nazarbayev
cu ocazia decernarii titlului de Doctor Honoris Causa al universitatii
noastre)
|
|
|
 |
|
(Presedintele Republicii Turcia, ABDULLAH
GUL, semnând în Cartea de onoare,
cu ocazia decernarii titlului de Doctor Honoris Causa)
|
 |
|
|
(Comisarul European pentru Educatie, Învatamânt Cultura si
Tineret, domnul JAN FIGEL
semnând în Cartea de onoare a universitatii, cu ocazia decernarii
titlului de Doctor Honoris Causa)
|
|
|
 |
|
(Prof. univ. dr. FLORENCE BENOIT-ROHMER,
Presedinte a Universitatii Robert Schuman din Strasbourg, cu ocazia
decernarii titlului de Doctor Honoris Causa al universitatii noastre)
|
 |
|
Sunt
extrem de onorat de invitatia pe care mi-ati adresat-o de a vorbi
studentilor Universitatii Crestine "Dimitrie Cantemir"
despre tema integrarii europene.
(Prim
Ministrul României, Calin Popescu Tariceanu)
|
|
|
|
| "Evolutia
pozitiva a invatamantului superior modern, isi poate fixa etalonul
european la standardele atinse aici."
(Traian
Basescu, presedintele Romaniei)
|
 |
|
|
EMMA
NICHOLSON, Doctor Honoris Causa al universitatii noastre
Va
multumesc pentru marea onoare pe care mi-ati facut-o. Pentru mine
sunteti un exemplu al valorilor crestine. Acum este momentul sa
privim catre Uniunea Europeana, cu toate contradictiile, cu toate
beneficiile pacii, libertatii, tolerantei, si cu intelegerea pe
care celalalt ar putea sa ne-o arate. Aplaud munca dvs. si va
urez bun venit in viitorul nostru comun".
(Emma,
Baronesa Nicholson de Winterbourne, membra a Parlamentului European)
|
|
|

Prea Fericitul Parinte Teoctist,
Patriarhul României,
Doctor Honoris Causa al universitatii noastre
|
| "Cu
multa dragoste am primit hlamida academica oferita mie de Senatul
acestei universitati. Rog pe Dumnezeu sa binecuvanteze stradania
pilduitoare a distinsului corp profesoral si sa indrepteze pasii
tineretului pe calea luminata de Mantuitorul Isus Hristos"
|
|

Prof. Irnerio Seminatore, președinte al Institutului European
de Relatii Internationale
|
|
|
Am
fost deosebit de impresionat de originalitatea și modernitatea initiativei
Dumneavoastra, care este pioniera in domeniile viitorului și sunt
pregatirea și cunoașterea. Realizarea Dumneavoastra este cu atat
mai remarcabila cu cat ea se datoreaza și capacitatilor unei echipe
inteligente, eficace și insufletite de vointa și spirit de echipa. |
|
|
|
|
"Sunt surprins sa gasesc o universitate
- una privata - care sa se afle la aceleasi standarde inalte ca
cele europene si americane. Institutia dumneavoastra este un model
de universitate pentru intreaga arie universitara", a afirmat,
intre altele, domnul ELIAS FOUTSIS, rectorul Universitatii New York
din Praga, la finalul vizitei. |
|
Universitatea
Crestina "Dimitrie Cantemir"
infratita cu Libera Universita Maria Assunta din Roma

|
|
Prof.
Prosper Grech, Collegia Internazionale Agostiniano - Santa Monica,
este de parere ca universitatea noastra este "un miracol",
realizat asemenea tuturor lucrurilor pe care "Dumnezeu le-a
creat din nimic".
( Scrisoarea trimisa rectorului Universitatii - reprodusa alaturat
- este tradusa din limba engleza si respecta cu fidelitate textul
original) |
|
|
 |
Prof.univ.dr. Anghel Stanciu, fost presedintele al Comisiei pentru
Stiinta, Tineret si Sport din Camera Deputatilor, si omologul sau
din Parlamentul Serbiei, prof.univ.dr. Predrag Stoianovici, in vizita
la noi
"Colegilor
profesori sincere felicitari pentru spiritul de echipa ce a facut
posibil acest templu al educatiei si stiintei romanesti"
(Anghel
Stanciu)
|
 |
"Este
o adevarata minune sa vezi in România o realizare "fantastica"
pentru trecutul nostru: o universitate ultramoderna, inzestrata
tehnic, ce poate rivaliza cu orice alt loc asemanator din lume",
este de parere regizorul Sergiu Nicolaescu, un oaspete
de seama al universitatii.
|
|
|
|
| "Coroana
acestui lacas al stabilitatii romanesti vine de la indrazneala de
a visa, de la spiritul de raspundere, de la clar viziune, de la
patriotismul de a investi in tineri, si, mai presus de toate, de
la curajul de a fi liber".
(Alteta
Sa, Radu Principe de Hohenzollern-Veringen)
|
|
|
|
| "Prima
mea intalnire cu Universitatea Dimitrie Cantemir - cu profesorii
si studentii - a fost o reala si mare placere. Va felicit pe toti
pentru ceea ce ati realizat intr-o perioada atat de scurta, pentru
modul in care reusiti sa imbinati traditiile autohtone cu europenismul
atat de necesar tuturor."
(Gyorgy
Frunda, vicepresedinte UDMR)
|

Teodor Melescanu, prim vicepresedinte al PNL, un alt politician
care a dat curs invitatiei lansate de facultatea noastra de profil
|
|
|
"In
semn de apreciere pentru dascalii nostri care au reusit sa dea
substanta unei idei importante pentru orice societate deschisa
- ideea invatamantului privat".
(Teodor
Melescanu, senator)
|
|
|
 |
|
"Nu
am decât sentimente de admiratie pentru frumoasa Universitate
Crestina "Dimitrie Cantemir", pentru localul de exceptie,
dar si pentru calitatea studentilor! Îi urez pe mai departe
deplin si meritat succes!", a scris academicianul Dan
Berindei in Cartea de onoare, dupa ce a vizitat universitatea
noastra.
|
|